Primul spectacol

carmen Primul spectacolHmmm hmmm..hmm…..Dupa doar 2 luni si un pic am urcat pentru prima data pe scena . A fost ocazia cu care am cunoscut trupa mare de fete…recunosc ca primele sentimente au fost  teama si rusine, mi se parea ca e vorba de un colectiv in care n-o sa ma pot integra niciodata si care mereu ma va privi ca pe una noua, o intrusa . Insa…in locul celor la care ma asteptam am gasit o mana de fete galagioase si mereu puse pe nazdravanii, care ne-au acceptat imediat in grupul lor si alaturi de care am ajuns sa traiesc cele mai impresionante clipe si experiente din viata mea . Si se apropia spectacolul, o serbare de Craciun organizata de Facultatea de Sport . Desi toti spuneau ca nu va fi greu avand in vedere ca urma sa dansam pe scena unde faceam antrenament in acel moment, ca trebuie sa ne imaginam ca in sala sunt de fapt colegele noastre si ca e ca si o repetitie, emotiile erau din ce in ce mai mari pe masura ce zilele pana la spectacol se duceau, una cate una . In sfarsit ajunsa in ziua cea mare, eram pe cat de entuziasmata pe atat de nelinistita de dorinta ca totul sa iasa bine si sa fie un bun inceput . Ajunsa la facultate m-a intampinat zumzetul continuu asa de caracteristic unei incaperi in care aduni mai bine de 20  de fete…Costume, pomponi, farduri = haos general … Imi amintesc parca si acum vocea antrenorului care a razbatut cumva printre atatea chicoteli si care anunta grav : « in 10 minute sa fie toata lumea gata » Am inceput deci sa imbrac pentru prima data costumul de majoreta si…mi s-a taiat respiratia…lipseau adidasii !!!!!!!!!!!!! Un flash-back mi-a amintit imediat ce se intamplase, si anume faptul ca schimbasem geanta de scoala cu cea de spectacol insa fara sa pun si adidasii…Ce a urmat e usor de inchipuit…Minute de disperare, figura nu tocmai incantata a lui Mishu, telefoane urgente dupa parinti … si calmarea spectatorilor care erau din ce in ce mai nerabdatori din cauza intarzierii…Ei asta a fost, macar dansul a iesit bine, cu toate ca nu imi mai amintesc decat ca tremuram bine de tot inainte sa intram pe scena si ca imaginea reprezentatiei in sine e doar o mare pata cenusie in mintea mea, conturata vag de cele cateva poze neclare realizate de parinti … Oricum a fost un amestec de sentimente pe care le simteam pentru prima data si care au fost doar debutul furtunii ce a trecut apoi peste viata mea si peste, EU, ca persoana. Acestui spectacol i-a urmat altul, la doar o saptamana diferenta, care era de aceasta data organizat de liceul meu. Nici despre acesta nu imi amintesc prea multe, doar socul de la intrarea pe scena cand m-au izbit privirile crucise ale profesoarelor mele, toate aliniate in primul rand al spectatorilor; era ciudat sa fiu eu cea urmarita de sute de ochi, in care se citea cam tot de la uimire pana la oarecare apreciere ?…

Carmen Biris – Instructor Madness UMF cadete si junioare

Sursa: http://majoretemadness.wordpress.com/2011/01/23/jurnal/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *