Primul cantonament | Majorete Romania

Primul cantonament

carmen Primul cantonamentA venit si vara si incet-incet se conturau ideile auzite asa fugitiv prin trupa : participarea la un campionat . Eu aflasem de la fetele mai vechi in trupa ca turneele europene si chiar campionatul nu sunt doar basme, ci realitatea pe care am ales s-o traiesc, insa nu imi venea sa cred ca a dat un asemenea noroc peste mine. Ceva parea  pur si simplu mult prea perfect : un colectiv unit ca o familie, spectacole, antrenori asa de tineri si apropiati de noi, adevarati prieteni…si pe deasupra si iesiri in strainatate ????

 

Insa intr-o buna zi Mishu ne-a anuntat: « plecam in Slovacia, la campionat ». Nu cred ca e nevoie sa explic in prea multe cuvinte euforia care m-a cuprins, vazand ca pe langa ca aveam sansa sa fac ceva ce imi placea si ce visasem mereu – sa dansez – acum aveam sansa sa vad si lumea, sa vad alte majorete, sa calatoresc….UAU !!!! pur si simplu UAU !!!!Pana si parintii mei care erau de-a dreptul sceptici la inceput au facut ochii mari la auzul acestei vesti, insa apoi nu au putut decat sa vada cum zi de zi eram tot mai aproape de plecare si sa le creasca teama ca va veni ziua cand chiar voi pleca . Drept urmare am mers in cantonament la Baisoara, pentru a pregati fizicul si psihicul pentru evenimentul care avea sa schimbe viata atator fete. Fiind prima mea plecare de acasa alaturi de echipa de majorete nu prea stiam la ce sa ma astept, desi din povestile fetelor auzisem doar de bine.  A fost insa o experienta care a facut din mine alt om: trebuia sa traiesc alaturi de mai bine de 20 de fete, trebuia sa respect un program impus, trebuia sa mananc altceva inafara de ce facea mamica, trebuia sa fac ce mi se spune, cand mi se spune nu cand am eu chef…si sa nu credeti ca a fost tocmai usor icon sad Primul cantonament Fiind o fire introvertita, traind mereu in umbra celorlalti, fara frati, surori sau prea multi prieteni, eram obisnuita sa traiesc in lumea mea si in ritmul meu …Ori aici … a urmat munca si iar munca, forta, nici un moment de plictiseala, seri in care tot ce-mi doream era patul si adormeam inainte sa ajung in el… a fost … greu !!! Insa cine zice ca viata e usoara sau ca daca ai ales sa-ti urmezi un vis e de ajuns sa astepti sa vina el la tine.  Am muncit mult, dar era asa de frumos sa vezi cum totul se facea in echipa, cum momentele grele parca trec mai usor impreuna si cum incet si bucatica cu bucatica se contura un dans…”

Carmen Biris – Instructor Madness UMF cadete si junioare

Sursa: http://majoretemadness.wordpress.com/2011/01/23/jurnal/

1 comment

  •  

    Dec 02, 2011 19:25

    Ce poveste draguta

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *